Camuflajul este un joc pe care ne place tuturor să-l jucăm, dar secretele noastre sunt la fel de clar dezvăluite de ceea ce vrem să părem a fi, precum sunt de ceea ce vrem să ascundem.
(Rusell Lynes)
A fi nedescoperit este una dintre cele mai primordiale instince ale multor animale, despre oricare ar fi nevoia cea mai mare, de la o formă supremă de apărare, la forma supremă de atac, camuflajul oferă majorității animalelor un avantaj cheie în mediul lor natural.
Această adaptare la scară largă se regăsește în genetica moluștelor, artropodelor și vertebratelor, conferindu-le de-a lungul timpului cel mai mare avantaj posibil de a domina în mediul de trai prin a se face nevăzute, atât de prădători, cât și de pradă.
Camuflajul este o simplă adaptare la mediu, o mutație în timp la nivelul țesutului extern al animalelor, la nivelul stratului cromatoforilor, adică celulele ce determină culoarea unui animal. Acest mecanism este cunoscut încă din Grecia Antică, Aristotel fiind printre primii ce au descris modul de vânătoare și apărare al caracatițelor, „Caracatița își caută prada folosindu-se de de schimbarea culorii, astfel încât să semene cu pietrele din jurul ei, același lucru îl face și când este speriată...”.
Însă nu doar octopodele sunt capabile de dublă acțiune: O specie greu de observat de păianjen din țată, Philodromus poecilus, se folosește de această adaptare de a se feri constant de prădători, dar și pentru a părea parte din decor pentru o potențială pradă.
Broasca Mare de Lac (Pelophylax ridibundus)
În rândul amfibienilor, în special anurelor, cunoscute drept broaște, camuflajul este cheia supraviețuirii acestora. S-a constat că unei singure specii îi pot corespunde mai multe tipuri de culoare, adaptate la mediu. Broasca Mare de Lac (Pelophylax ridibundus), își poate modifica cu ușurință coloritul, mai concret al xantoforilor (celule ce determină culoarea finală al unui amfibian), în funcție de culoarea apei, anotimp și vegetație.
Broasca Mare de Lac (Pelophylax ridibundus)